În ultimii ani s-a creeat o tradiție ca la finalul lunii Octombrie să se organizeze Salonul Auto București și pentru că am avut plăcerea sa dezvoltăm o relatie specială de-a lungul anului 2017 cu Autoitalia România, importatorul brandurilor Jeep, Fiat, Alfa Romeo, Maserati și Abarth, am avut oportunitatea să ne implicăm în designul și organizarea standului de prezentare dedicat mărcilor strânse în portofoliul partenerilor noștri.
Deși nu aveam o experientă amplă în astfel de evenimente, echipa minunată cu care am lucrat și susținerea organizatorilor Salonului Auto precum și a departamentului de Marketing si Vânzari Autoitalia, ne-au ajutat să realizăm, în limitele impuse de timp și buget, un stand ce a atras atenția și curiozitatea majoritătii vizitatorilor.